duminică, 12 iunie 2016

Corala ,,Armonia” din Săcălaz în parohia Birda

Duminică, 12 Cireșar cu începere de la orele 1000 a fost oficiată Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din parohia Birda. Cu această ocazie răspunsurile liturgice au fost date de Corala ,,Armonia” din Săcălaz. La momentul potrivit mai mulți copii de la Școala Gimnazială de localitate s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. La otpustul slujbei religioase Corala ,,Armonia” a susținut un recital de cântece pascale și postpascale. Au fost dăruite credincioșilor ultimele numere din revistele ,,Foaia Săcălazului” și ,,Arhanghelul”.
            Un gând de mulțumire pentru acest popas sărbătoresc se datorează domnului Marius Stoian, primarul Comunei Birda, membrilor Consiliului Parohial și tuturor credincioșilor care au luat parte la această sărbătoare a cântecului religios tradițional bănățean interpretat în ,,varianta săcălăzeană” a acestuia.

Cuvânt de învățătură la Duminica a VII-a după Paști

            Cu ajutorul lui Dumnezeu ne bucurăm de Înălțarea Mântuitorului la ceruri fiind întăriți de promisiunea venirii Sfântului Duh: ,,Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; voi însă să ședeți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus”. (Luca 24, 49).
            Iată deci, o Duminică deosebită în crugul sărbătorilor creștine, a VII-a Duminică după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. (325). Șapte este cheia Evangheliei după Ioan: șapte săptămâni, șapte minuni, Hristos spune de șapte ori Eu sunt[1]. Cu acest prilej îndoită de prăznuirea noastră de astăzi: ne amintim de rugăciunea arhierească a Domnului Hristos, și îi pomenim pe Sfinții Părinți de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea.

            Primul popas este alături de Mântuitorul. Pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne introduce în atmosfera de rugăciune jertfelnică a Fiului lui Dumnezeu. Fragmentul citit astăzi vorbește de rugăciunea Mântuitorului pentru Sine (v. 1-5), pentru apostoli, deci ucenici (v. 6-19) și pentru Biserică (v. 20-26). Parte din rugăciunea pentru apostoli (v. 14-19) și cea pentru Biserică nu s-au citit acum dar ele întregesc în chip firesc mesajul Mântuitorului. Această rugăciune este cuprinsă în cel de-al IV capitol al ,,Cuvântării de despărțire” adresată de Fiul lui Dumnezeu apostolilor și celorlalți ucenici cu începere din cap. 14 până la cel de-al 17 al Evangheliei ioanice. Cu această ocazie Iisus mărturisește care este calea către Tatăl, cine este vița cea adevărată, dezvăluie măreția poruncii iubirii, promisiunea trimiterii Mângâietorului. Ea se numește arhierească deoarece este izvorâtă din slujirea arhierească a Domnului Hristos. Prin aceasta se cuprinde lucrarea prin care a împăcat pe om cu Dumnezeu. Ea cuprinde toate suferințele îndurate de El de la Întrupare până la moarte, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire[2].
            După un tâlcuitor al acestei Evanghelii rugăciunea a fost spusă în casă, această prin conținutul teologic a impresionat adânc pe ascultători. Rugăciunea începe cu destinatarul căruia I se adrează: Dumnezeu care primește apelativul de ,,Părinte”. Ochii Mântuitorului privesc locul sălășluirii lui Dumnezeu: cerul[3].
           
Prima cerință a rugăciunii o constituie acordarea de către Tatăl, Fiului a preamăririi: ,,Și Lui I s-a dat stăpânirea și cinstea și împărăția; Lui vor sluji toate popoarele și triburile și limbile; iar stăpânirea Lui e veșnică, stăpânire care nu se va trece, iar împărăția Lui nu va fi nimicită”. (Daniel 7, 14). Potrivit unui text paralel Fiului I s-a dat ,,toată puterea în cer și pe pământ” (Matei 28, 18). Prin această preamărire se poate înțelege cererea ca opera de mântuire realizată de Hristos Domnului să culmineze cu învierea celor morți, șederea de-a dreapta Tatălui și trimiterea Sfântului Duh, adică a Mângâietorului.
            Stăpânirea este dată Fiului care va da viața veșnică tuturor celor care îi urmează exemplul vieții. Cunoașterea lui Dumnezeu este ,,rădăcina nemuririi” (Înț. Sol. 15, 3), iar cunoașterea lui Hristos este ,,neprețuitul preț”. (Filip. 3, 8). Din această cunoaștere a Creatorului și Mântuitorului nostru rezidă și iubirea a unora față de alții, porunca cea nouă (I Ioan 3, 23), poruncă care stă la temelia filantropiei creștine.
            Dumnezeu Cuvântul cel prezent din veșnicie. El primește de atunci calitățile unui Mântuitor: ,,…vrednic este El, Mielul cel înjunghiat, să primească puterea și bogăția și înțelepciunea și tăria și cinstea și slava și binecuvântarea!” (Apoc. 5, 12).
            Odată cu încredințarea în cuvântul ziditor al Fiului lui Dumnezeu vine și convertirea primilor evrei la religia creștină. Prin apartenența la Sfânta Treime, Hristos Domnul își arată calitatea de Fiul născut al Tatălui din veșnicie. Nicodim ,,cel cu bun chip” așa cum îl socotește Biserica este printre cei dintâi care recunoaște obârșia treimică a lui Hristos: ,,Acesta a venit noaptea la Iisus și a zis: ‹‹Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit învățător; fiindcă aceste minuni pe care le faci Tu, nimeni nu le poate face dacă Dumnezeu nu este cu el››”. (Ioan 3, 2).
            Rugăciunea Mântuitorului se rezumă la ,,cei care Mi i-ai dat” (Ioan 17, 9), această rugăciune nu se adresează celor împietriți în răutate și nici celor care nu vor veni la Dânsul sub niciun chip[4]. Rugăciunea aceasta îmbracă haina jerfei supreme de pe Crucea Golgotei așa cum a fost aratată de ,,evanghelitul” Vechiului Testament, profetul Isaia (53, 7). Tâlcuind această rugăciune Sfântul Grigorie de Nanzianz afirmă: ,,El se roagă, dar ascultă rugăciuni; El plânge dar șterge lacrimi; ca om întreabă unde e Lazăr, dar ca Dumnezeu îl învie; El e vândut ieftin, pe numai treizeci de arginți, dar răscumpără lumea cu neprețuitul preț al sângelui Său; ca o oaie la-njunghiere Se aduce, dar El e Păstorul lui Israel și al lumii; tăiat ca un miel, El e, prin excelență, Cuvântul; e ridicat și pironit pe Lemn, dar prin Lemnul vieții ne readuce pe noi la starea cea dintâi; moare dar dă viață; moare dar prin moartea Lui nimicește moartea; e îngropat dar Se ridică; se pogoară la iad, dar aduce sufletele deasupra; Se înalță la cer, dar iarăși va să vină să judece vii și morții”[5].
            Rugăciunea se încheie cu două versete (v. 12-13) de îmbărbătare și întărire a celor care l-au urmat pe Mântuitorul. În cuprinsul ei, rugăciunea, sublinează ascultarea Fiului față de Dumnezeu Tatăl, o ascultare ,,până la moarte”, deci la jertfa supremă. Doar prin moartea Sa se arată mărirea lui Dumnezeu. Acum are loc și alegerea ucenicilor din lume, prin descoperirea lui Dumnezeu în persoana lui Iisus; misiunea lor în lume și unitatea în dragoste întemeiată pe comuniunea loc cu Hristos și cu Dumnezeu[6].
           [7], adică unitatea credinței a fost zdruncinată. Arie, preot în Alexandria Egiptului a formulat o învățătură greștită prin care se propovăduia subordinaționismul, adică o nouă concepție după care Fiul este prima creatură a Tatului, prin harul divin doar fiu adoptiv al lui Dumnezeu[8].
Rugăciunea rămâne de la Mântuitorul singur mijloc de dialog cu Dumnezeu, modul prin care îl mărim, îi mulțumim și în cerem cele trebuincioase existenței noastre. Tot o rugăciune este realizată și de Sfinții Părinți de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Cu acest prilej la convocarea împăratului Constantin cel Mare care între problemele de administrație a statului erau și chestiunile dogmatice. Prin această primă mare erezie, cea ariană ,,haina Mântuitorului a fost ruptă”
            Combaterea acestei învățături greșite a fost făcută de cei 318 de Părinți prezenți la acest întâi sobor al Bisericii. Între acești aminitim pe episcopii Alexandru al Alexandriei, Eustațiu al Antiohiei, Macarie al Ierusalimului, Eusebiu al Nicomidiei, Eusebiu al Cezareii Palestinei, Marcel al Ancirei, Spiridon al Trimitundei, Nicolae al Mirelor Lichie, diaconul Atanasie, care a fost consacrat de istoria Bisericii cu calificativul ,,cel Mare”. Au fost prezenți și episcopi din afara hotarelor Imperiului: din Persia, Goția și Armenia. Biserica Scythiei Minor a fost reprezentată prin episcopul Marcu al Tomisului[9].
            La această întrunire ecumenică, în sensul primordial al termenului a fost combătută erezia lui Arie, a fost formulată în scris formula ortodoxă după care Fiul este egal și consubstanțial du Tatăl, au fost adoptate și alte hotărâri cum a fost: fixarea datei Paștilor în prima Dumninică cu lună plină după echinocțiul de primăvară, au fost date 20 de canoane sau norme jurdice cu privire la disciplina din Biserică.
            Tot cu acest prilej a fost elaborată o rugăciune teologică a Bisericii denumină Simbolul de credință niceean, în fapt primele șapte articole ale Simbolului de credință niceo-constantinopolitan care se rostește până astăzi în cadrul Sfintei Liturghii. Această formulare doctrinară are ca fundament Sfânta Scriptură. În cultul primilor creștini Scriptura era cartea fundamentală păstrată până astăzi, atât în rugăciunile personale, cât și cele colective din cadrul cultului divin public. Cu prilejul sărbătorilor, a Duminicilor se citesc fragmente din Vechiul Testament, sub forma psalmilor și paremiilor, din Noul Testament în chipul Apostolului și Evangheliei.
            Un teolog român a identificat sursele biblice de inspirație a Simbolului de credință: ,,atotțiitorul (în întreg Vechiul Testament, apoi în II Cor. 6, 18; Apoc, 1, 8; 4, 8; 11, 17; 15, 3; 16, 4; 19, 3; 21, 23, etc.), ,,făcătorul cerului și al pământului” (Fac. 1, 3), ,,văzutelor și nevăzutelor” (Col. 1, 16), ,,Domnul Iisus Hristos” (I Cor. 1, 3; 1, 9), ,,Fiul lui Dumnezeu” (Lc. 1, 36; In. 1, 34), ,,unul născut” (In. 1, 14), mai nainte de toți vecii” (implicit Evrei 1, 2; In. 17, 8 și 17, 24), ,,lumină din lumină” (implicit în In 8, 12 și I Tim. 6, 16), ,,Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” (In. 6, 32; I Tes. 1, 9), ,,prin care toate s-au făcut” (In. 1, 3), ,,pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire” (I Tim. 2, 14), ,,s-a pogorât din cer” (In. 6, 58), ,,șade de-a dreapta Tatălui” (F. A. 7, 56; Lc. 22, 69), ,,și iarăși va să vie să judece viii și morții” (Mt. 25, 31) [10].
            Așadar avem înfățișată astăzi rugăciunea arhierească a Mântuitorului Hristos care a dat roade în misiunea Sfinților Apostoli, în cugetarea Sfinților Părinți.
            Avem un model de rugăciune care este jetfelnică, trece dincolo de neputința trupului pe care-l aduce ca jertfă de ispășire pentru păcatele oamenilor.
            Model de viețuire o avem pe Sfinții Părinți care au mărturisit jertfa izbăvitoare a Fiului lui Dumnezeu.
            Sfânta Scriptură ne este cel mai bun îndrumar către Dumnezeu, cartea care conține învățătura mântuitoare sub forma profețiilor vechitestamentare și a activității învățătorești a Mântuitorului.
            Din convorbirea cu Dumnezeu prin rugăciune, din citirea Scripturii, și mărturisirea credinței se poate dezvolta fraternitatea creștină așa cum ne învață Apostolul citit astăzi: ,,Pe toate vi le-am arătat, cum că astfel ostenindu-vă trebuie să-i ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua”. (Fapte 20, 35).

Corala ,,Armonia” în parohia Birda

           
Un prilej de bucurie este astăzi când pragul Sfintei noatre biserici a fost trecut de un ospete și anume Corala ,,Armonia” din Săcălaz. Legăturile între cele două comune Săcălaz și Birda sunt mai vechi decât am fi crezut: ambele așezări în trecut populate de etnici germani, ambele ocupate astăzi de români de confesiune ortodoxă în marea lor majoritate.
            În trecut preotul Tiberiu Mărgineanțu, fiul preotului Ioan, ctitorul bisericii din Birda a statornicit viața bisericească la Săcălaz, păstorind pe ortodocșii de aici timp de 12 ani (1967-1979). Astăzi legăturile culturale între cele două comunități sunt realizate prin schimburi de publicații rurale: ,,Opinia” și ,,Foia Săcălazului” și ,,Arhanghelul”. Cu acest prilej s-a constituit în cadrul Bibliotecii Comunei Birda un fond special de presă rurală unde se regăsesc și numere din publicațiile săcălăzene.
            Ceea ce nouă ne lipsește este existența corului. Cel din Săcălaz este o inițiativă particulară fiind înființat de Asociația Culturală ,,Armonia”. Această Asociație se datorează celor doi creatori cărturari – Ghiță Blejușcă și Ștefan Tomoioagă strălucit de inteligenți, harnici la culme, talentați și nobili, cu căldură sufletească și mărimie creștină au atras și alți prieteni precum Liviu Vasiu și au creat, sub cerul minții și a inimii în câmpia de vest – Asociația Culturală ,,Armonia”. Conducerea este formată din: Liviu Vasiu – președinte, Ștefan Tomioagă – vicepreședinte, Gheorghe Blejușcă – președinte de onoare, secretar și casier[11].
            Coriștii sunt încrezători în șansa lor la marile concursuri și festivaluri și în Dumnezeu. Ei cântă la toate acțiunile culturale la care sunt invitați, la biserici și mânăstiri dând răspunsuri la Sfânta Liturghie. Bogatul lor repertoriu și muzica interpretată se bazează pe combinația dintre ureche, inimă și glas realizate cu ajutorului teologului dirijor Mircea Sturza – fire blândă și îngăduitoare, cu înțelepciune și iubire de muzică, care a devenit membru important al grupului ,,Armonia”.
            Cântecul lor aduce liniște sufletească ascultătorilor. Cântecul face parte din viața lor. Ei se roagă și cântă. Slujba devine mai frumoasă cu ajutorul lor pentru că Sfânta Liturghie este o reactualizare a Jerfei de pe Cruce a Mântuitorului. Aici se realizează o îmbinare frumoasă între vocea preotului și a corului ce aduce bucurie tuturor[12].
            Din istoricul Corului de la Săcălaz aflăm că a debutat la Căminul Cultural din localitate la 1 Decembrie 2009 cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României. Din activitatea Corului amintim buna colaborare cu Biserica Ortodoxă din Săcălaz concretizat în recitaluri de colinde și pricesne la Crăciun și Paști, la ceremonialul Rugii și Ziua eroilor[13]. Corul a participat la trei ediții a Festivalului ,,Cântecele Învierii” organizat de Mitropolia Banatului la Românești, Săraca și Timișeni-Șag.
            Realizările de pe tărâm coral au fost răsplătite cu numeroase premii și distincții: În anul 2011 Corul a obținut ,,Premiul I” la Concursul Județean ,,Lada cu Zestre”.


Revista de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul”. Un nou număr


A apărut numărul 2 (18) pe anul 2016 al publicației Bisericii Ortodoxe din Birda. Acest nou număr propune cititorilor mai multe articole cu conținut religios și cultural. Parte din acestea sunt studii temeinice care au apărut fragmentar în revistă. De remarcat ar fi Editorialul ,,Teologie și astronomie” iscălit de părintele dr. Marius Florescu, redactor coordonator al revistei eparhiale ,,Învierea” de la Timișoara.
Conf. univ. dr. Mirela Borchin și Prof. Marius Iosif Circa își continuă restituirile privind viața și activitatea mitropolitului Vasile Lăzărescu, respectiv amintirile unui colonist din Gătaia.
Elevii au pagina destinată creaților lor intitulată ,,Tinere condeie” în care se regăsesc poezii, eseuri și desene tematice realizate pentru această pagină.
De semnalat este și medalionul ,,Parohia Ortodoxă Birda. Fișă monografică” care dezvăluie istoricul vieții religioase (arhitectură și pictură bisericească, mobilier și obiecte liturgice, vizite arhierești ș. a.).
Tot în această publicație regăsim însemnări despre activitatea Prototopopiatului Deta semnate de părintele Ioan Prisăcean, protopopul Detei, note de presă rurală și cronica parohială.




[1] Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol. III, P-Z, Editura Artemis, București, 1995, p. 292.
[2] Isidor Todoran, Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991, p. 241.
[3] Iuliu Olariu, Evanghelia după Ioan explicată, Tipografia Diecezană, Caransebeș, 1897, p. 252. (Se ca prescurta în continuare Evanghelia după Ioan…).
[4] Iuliu Olariu, Evanghelia după Ioan…, p. 255.
[5] Bartolomeu Valeriu Anania, Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită de…, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009, p. 951.
[6] Vasile Mihoc, Predici exegetice la Duminicile de peste an, Editura Teofania, Sibiu, 2001, p. 44.
[7] Zosim Oancea, Popasuri omiletice la Duminici și sărbători, ediția a II-a, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004, p. 209.
[8] Ioan Rămureanu, Milan Șesan, Teodor Bodogae, Istoria Bisericească Universală, vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p. 327.
[9] Valentin Bugariu, Ierarhie, teologie și viață creștină la Dunărea de Jos, în vol. Valentin Bugariu, Istorie și semn religios, Editura Sitech, Craiova, 2014, p. 93.
[10] Aurel Jivi, Valoarea ecumenică a Simbolului niceo-constantinopolitan, în vol. Aurel Jivi, Studii de istorie bisericească, Editura Universității ,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2001, p. 64.
[11] Pavel Panduru, Apostolii dragostei dumnezeieiși de la Săcălaz, în vol. Ghiță Blejușcă (edit), Armonia Sălălaz. Cinci ani de la constituire, Editura Waldpress, Timișoara, 2014, p. 4. (Se va prescurta în continuare Armonia Sălălaz…).
[12] Pavel Panduru, op. cit., p. 5.
[13] Ghiță Blejușcă, Istoricul Armoniei, în vol. Armonia Sălălaz…, p. 12.