Duminică, 24 Ianuarie a fost oficiată cu începere de la orele 10, 00 Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din parohia Birda. Cu acest prilej a fost oficiată o slujbă de pomenire cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la nașterea protopopului, scriitorului și luptătorul național Mihail Gașpar (1881-1929). Cu acestă ocazie a fost rostit și un cuvânt de învățătură care a creionat viața și opera celui comemorat astăzi.
Aduceţi-vă aminte de
mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare
aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. (Evr.
13, 7)
Pe
12 ̸ 24 ianuarie 1881 s-a născut în imediata noastră apropiere, la Gătaia,
protopopul și scriitorul Mihail Gașpar cel mai prolific scriitor din istoria
literară a provinciei dintre Mureș și Dunăre. Anul acesta se împlinesc 135 de
ani de la acest eveniment.
Chipul
său luminos de cleric, scriitor și luptător național a inspirat pe mulți dintre
cei care s-au aplecat asupra istoriei bisericești și culturale a Banatului.
Astfel că în urmă cu 10 ani, în iarna lui 2006 părintele Valentin Bugariu și-a
finalizat teza de doctorat sub îndrumarea unei alte personalități din viața
academică timișoreană: Magistrul G. I. Tohăneanu în lucrarea cu tema: Contribuții la studiul operei protopopului
Mihail Gașpar, 292 p. care apoi a apărut sub forma unui volum[1], până
astăzi singura monografie a vieții și operei celui comemorat astăzi.
Dintr-o
succintă fișă bio-bibliografică aflăm că Mihail Gașpar s-a născut în familia
preotului Gheorghe și al prezbiterei Elena, la rându-i fiică de preot în 1881.
Aici, la Gătaia și-a petrecut copilăria, primii ani de școală la școala
confesională de aici, peste vremi într-o schiță și-a portretizat primul dascăl,
Moșu Dascălu, exemplu viu de știință
pedagogică și iubire de neam. Rând pe rând a urmat cursuri gimnaziale la
Becicherecul Mare și Beiuș. Acești ani de ucenicie în știința cărților au fost
răsplătiți cu numeroase premii. Istoria literară l-a consemnat pe cel din 1896
̸ 1897, Premiul I la un concurs literar organizat de Ministerul Instrucțiunii.
În perioada anilor 1900 – 1903
a urmat cursurile Institutului Teologic din Caransebeș.
În timpul anilor petrecuți la Caransebeș a fost un membru activ al Societății
de lectură ,,Ioan Popasu” al studenților teologi.
După
absolvire a fost numit diacon al bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din
Lugoj. Aici a devenit colaborator al ziarului ,,Drapelul”, apoi redactor și în
final director al prestigioasei publicații românești din capitala județului
Severin. Pentru articolele politice îndreptate împotriva acțiunii concertate de
maghiarizare a vieții românilor inițiate de guvernul de la Budapesta a suferit
chiar temniță la Seghedin: ,,Nu limba maghiară nu se poate impune în afară de
oficii, din simplul motiv, că nu se poate. Cine vrea, o învață și de bună voie,
cine nu, n-o învață nici cu toate proiectele lui Berezeviczy. […] Partea a doua
din ținta proiectului este impunerea culturii maghiare. […]. Noi aici în
Ungaria trăim de un mileniu la un loc cu maghiarii și în răstimpul acesta
uriaș, nicio fibră de cultură ,,echt” maghiară nu s-a lipit de noi! Și oare
pentru ce? […] Pentru că noi românii am
avut o cultură națională, românească în toate timpurile – bună, rea, slabă,
mică, cum a fost, dar a fost a noastră și fiindcă alta mai bună în jurul nostru
n-am aflat, am ținut la dânsa cu tărie…”[2].
La
Lugoj a fost secretarul Reuniunii de cânt și fond teatral de aici. A inițiat
aducerea unor echipe de teatru din Transilvania și România.
Pentru
aceste activități a fost ales protopop al Bocșei Montane la 19 aprilie 1911 în
Sâmbăta lui Lazăr cu toate cele 81 de voturi. La Bocșa a pus bazele unei gazete
locale numită ,,Drum Nou” care a apărut sub direcția sa între anii 1923 și
1929. Și aici a fost ales președintele Reuniunii de Cântări din localitate. A
fost ales deputat sinodal, participând între anii 1912-1920 la conducerea Eparhiei
Caransebeșului.
Pe
plan politic a militat pentru unirea Banatului cu România, fapt pentru care îl
regăsim prezent la actul unirii de la 1 Decembrie 1918 ca delegat și
corespondent al ziarului ,,Drapelul”. Începând cu 1926 și până în 1929 a fost președintele
Partidului Național Țărănesc pe județul Caraș-Severin fiind și deputat în Parlamentul
României reîntregite. Pentru meritele culturale, bisericești și naționale a
fost investit comandor al ordinului Steaua României și deținător al Coroanei
Românie.
La
doar 48 de ani, Mihail Gașpar s-a stins din viață din pricina unui diabet
zaharat. Testamentul său rămâne edificator pentru urmași, în el se concentrează
întreaga sa trudă bisericească, culturală și patriotică: ,,Aveți grijă de țară”
sunt cuvintele care constituie moștenirea sa spirituală. ,,Deodată de pe cerul
ce boltește înălțimile Bocșei lui dragi, căzu o stea… Era steaua bunului,
devotatului și neuitatului nostru prieten Mita Gașpar. și… curând s-a sfârșit.
[…] Mihail Gașpar a căzut, ca neamul său să se ridice. Și se va ridica!...”[3].
Opera
este una complexă, literară și științifică abordează mai multe specii literare:
proza, dramaturgia, poezia, traducerea, folclorul dar și studiul monografic.
Între lucrări amintim romanele: Fata lui
Oană Pântece, Din vremuri de mărire și Altare dărâmate, volume de schițe,
povestiri și numele: În vraja trecutului,
D’ale vieții, Casa cu obloane verzi, Blăstăm de mamă, Domnișoara Marta, Unde
ești copilărie (Povești și chipuri din satul meu), Legenda Șumigului, Gaiul Borosoanei,
Golgotha lui Hasan Cânele și altele risipite prin presa vremii:
,,Drapelul”, ,,Cosânzeana” de Orăștie și apoi de Cluj.
A
urmărit în lucrările sale: viața satului bănățean de la sfârșitul secolului al
XIX-lea, epoca lui Ștefan cel Mare dar și amintiri personale.
Povestirea
sa evocă copilăria, părinții, dascălii, întâmplări frumoase din trecut. Iată un
scurt fragment: ,,După ani de zile mi-au rămas intacte primele impresii,
câmpiile netede ale frumosului colț de țară, a iubitului meu Banat, cu satul
nașterii mele ascuns în dosul unei pădurice de băgrini, cu casele șiruite bine,
cu coperișele cu mușchiu verde, scăldate în năpraznica căldură a verii. Pe
undeva pe de laturi se scurg încet la vale valurile leneșe, galbine ale
Bârzavei, aducând nisipul galbin tocmai din codru de la Bocșa. Prin urechi,
pare că aud și acum sunând accentul moale al graiului nostru bănățenesc, din
gura oamenilor pururi veseli, pururi dispuși la cântece și veselii”[4].
Aidoma
lui Sadoveanu, povestirea este spusă la căldura focului din cămin în serile
lungi de toamnă târzie sau iarnă nu la han, ci la birtul bănățean: La birtul Săndulesii. Reușește să
portretizeze casa parohială, personalități din viața satului de odinioară:
preotul, dascălul, birtașul, iar în proza istorică: boieri, curtea domnească,
mănăstirea, domnitorul ș. a. m. d..
Pentru
toate acestea dar și pentru multe altele care nu au fost dezvelite aici din
pricina timpului îl comemorăm astăzi, un om și o mărturie a unei vieți creștine
din Banatul de odinioară.
[1] Protopopul Mihail Gașpar. Studiu monografic,
Editura Eurostampa, Timișoara, 2007, 438 p. Cu acest prilej prof. univ. dr.
G. I. Tohăneanu afirma: ,,…Credem că lucrarea are toate șansele să devină un
studiu monografic important. O dovedește viziunea și modalitatea în care
Valentin Bugariu a ales să unească aspectele atât de diferite ale unei
personalități bănățene enciclopedice. Cum afirmă însuși autorul, în Concluzii, lucrarea face lumină asupra
unei valoroase opere literare, mai puțin apreciată în istoria literaturii
române și insuficient cunoscută de public. Autorul pledează, pe bună dreptate,
pentru realizarea unei ediții critice a operei literare a lui Mihail Gașpar, în
care textul editat să beneficieze de comentarii și observații pertinente. P. 9.
[2]
Mihail Gașpar, ,,Care-i ținta?...” în ,,Drapelul„, 1904, nr. 99, p. 1-2, după
Valentin Bugariu, Protopopul Mihail
Gașpar. Studiu monografic, Editura Eurostampa, Timișoara, 2007, p. 85. (Se
va prescurta în continuare Protopopul…).
[3]
Minerva Blajovan, ,,Zece ani de la moartea lui Mihail Gașpar”, în ,,Reșița”,
1939, nr. 47, p. 1, după Valentin Bugariu, Protopopul…,
p. 96.
[4]
Mihail Gașpar, În vraja trecutului,
p. 7, după Valentin Bugariu, op. cit., p.
103.
