sâmbătă, 27 iunie 2015

Forumul publiciștilor bănățeni

          Sâmbătă, 27 cireșar, cu începere de la orele 1100 a avut loc la Muzeul Satului Bănățean a V-a ediție a Forumului publiciștilor bănățeni, inițiat și organizat de Asociația Publiciștilor din Presa Rurală din Banat. Au fost prezenți: profesori universitari, muzeografi, redactori de publicații rurale, creatori de literatură dialectală, iubitori ai fenomenului presei rurale.
            Întâlnirea a debutat prin cuvântul de bun venit rostit de prof. Ioan Traia, președintele Asociației și Dan Radosav, managerul Muzeului Satului din Timișoara. În partea introductivă au fost dezbătute mai multe probleme organizatorice: plătirea cotizației, primirea de noi membri. Poetul Vasile Barbu a propus ca în anul 2016 lucrările Forumului să se desfășoare la Uzdin dar și conferirea unui premiu pentru publiciștii rurali care să poară numele ,,Petre P. Filip”, creator a trei publicații pentru românii din Banatul sârbesc.
            În cadrul acestei secțiuni a luat cuvântul prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu care a expus auditoriului câteva recomandări pentru publicațiile rurale care au vizat sistemul de scriere, prezența unei pagini pentru creatorii dialectali și câteva precizări de redare în scris.
            Partea a doua a reprezentat-o sesiunea de comunicări propriu-zisă. Șirul comunicărilor a fost deschis de prof. Ioan Traia, cu tema ,,Publicația ‹‹Bănățeanul›› din Făget”. Din expunere am aflat că învățătorul Traian Unipan a editat această publicație  fiind o ,,foaie socială, economică și culturală” creată cu scop educativ: ,,să educăm poporul către altarul culturii”. Ca subiecte tratate în revistă amintim: starea materială a românilor, gazeta oferind sfaturi practice și de igienă.
            Preotul Valentin Bugariu a prezentat comunicarea cu tema: ,,Fenomenul presei rurale la Gătaia”. În cadrul subiectului, vorbitorul a expus motivul redactării temei, a importanței presei locale pentru comunitate care se înscrie genul jurnalismului cultural. Au fost identificate în acest demers nu mai puțin de 8 publicații locale editate de Primărie, Școală și Biserică în localitate: ,,Curierul de Gătaia” (1997), ,,Jurnal de Gătaia” (2007-2012), ,,Monitorul de Gătaia” (din 2013), ,,Luminița”, ,,Caleidoscop școlar” (1968-1972), ,,D’ale noastre” (2003-2010), ,,Explorăm vara” (din 2015) și ,,Lumină Lină” (2005-2011).
            Ca structură publicațile dau știri legate de istoria Liceului Teoretic, a unor inițiative educative din cadrul acestuia: Cercul literar ,,Mihai Eminescu”, Asociația Sportivă ,,Școlarul”, Centrul de Documentare și Informare dar și rezultate ale absolvenților la admiterea în învățământul superior. Au fost expuse instituții și oameni care și-au lăsat amprenta asupra vieții comunității, reușite ale Corului ,,Doina” al Parohiei Gătaia, calendarul lucrărilor agricole dar și mărturii din război iscălite de veteranul de război Ioan Colța și colonelul (R) Gheorghe Ungureanu.
            Publicațiile școlare prezintă știri din viața școlii, iar cea religioasă articole care fac referire la păstrarea valorilor creștine autentice.
            Prof. Ion Murariu a expus tema: ,,Revista ‹‹Lumina satului››. Câteva aspecte” în care a adus în fața publicului auditor informația potrivit căreia revista giroceană înființată în 1993 a fost ,,a doua publicație rurală din România postbelică”. La revistă au colaborat personalități ale vieții culturale bănățene: mitropolitul Nicolae, G. I. Tohăneanu, Florin Medeleț, Damian Ureche, Marius Munteanu și alții. Tot din expunere am aflat că editorul acestei reviste a fost la început Primăria, iar din 1996 și până în 2010 Școlala cu clasele I-VIII din Giroc.
            Între rubrici sunt amintite: ,,Viața spirituală”, ,,Pagina elevului”, ,,Pagini pentru minte inimă și literatură” (,,Mult e dulce și frumoasă”, ,,Literatura”, ,,Șodzănii”, ,,De la lume adunate”, ,,Sport” ș.a. O reușită a colaborării la această revistă este cea a redactorului - șef Ion Murariu care a imprimat glosarul Vorbe d’ale noastre , aceasta având până în prezent 4 ediții.
            Prof. Gheorghe Lungu a făcut un ,,Istoric al ,,Foii Săcoșene” pe care o conduce de la apariție, din 2010 până astăzi. Foaia propune cititorilor: informații din viața Sacoșului Mare. Profesorul Lungu amintește de faptul că a tipărit un glosar al locului.
            Toma Sfetcu a portretizat chipul unui coleg de școală: ,,Inginerul Trandafir Leu”. Ferengian prin obârșie, ajuns la Botoșani, tehnolog, director de Gostat iar apoi epitrop la biserica din sat. Toată această prezentare bucurându-se de măiestria conferențiarului de a puncta în grai etapele devenirii umane ale colegului de liceu.
            În încheierea întâlnirii au fost expuse două intervenții, cea a prof. Iosif Marius Circa legată de sărbătorirea revistei ,,Vatra satului” la împlinirea de zece ani de apariție neîntreruptă. Cel din urmă vorbitor a fost conf. univ. dr. Ioan David care a propus câte lucruri concrete care vizează pe lucrătorul în presa rurală: pentru Asociație, tipărirea unor volume care să conțină comunicările expuse de-a lungul timpului, iar pentru ziaristul amator câteva întruniri viitoare pentru eficientizarea muncii jurnalistice în cadrul căreia textul să nu exprime o simplă știre, ci un comentariu pertinent pe marginea acesteia.
            La final s-au făcut schimburi de publicații, de volume între cei prezenți, din partea organizatorilor au fost decernate diplome de participare.
            Încheierea întâlnirii a fost făcută pe acordurile muzicii populare și a agapei frățești.


joi, 25 iunie 2015

Pelerinaj la Mănăstirea Prislop

În organizarea Primăriei Comunei Birda și a Parohiilor Ortodoxe din Berecuța și Birda va fi realizat un pelerinaj de o zi la Mănăstirea Prislop, miercuri 1. 07. 2015 cu plecarea de la orele 7 din Birda.

Mănăstirea de la Prislop se află la aproximativ 15 km de Hațeg. Aceasta a fost ridicată spre sfârșitul veacului al XIV-lea de ucenicii Sfântului Nicodim de la Tismana (se pare că el însuși a stat aici, în primul deceniu al secolului următor și a copiat cunoscutul său Tetraevanghel slavon). În deceniul al optulea al secolului al XVI-lea, mănăstirea a fost rezidită din temelii de domnița Zamfira, fiica lui Moise Vodă al Țării Românești, căsătorită în Transilvania și îngropată în biserică (†1580). Din veacul al XVIII aici a funcționat o școală pentru pregătirea clericilor, care funcționează și astăzi sub forma unui seminar monahal. Dintre egumenii mănăstirii, doi, Ioan și Teofil au ajuns mitropolit al Bălgradului (1585) și respectiv episcop al Vadului (1615). Mănăstirea a ajuns în ruină, administrată ca parohie de mir. În perioada anilor 1948-1959 aici a condus obștea ieromonahul Arsenie Boca, cunoscutul părinte duhovnicesc al Ortodoxiei hunedorene. Din anul 1975 a devenit mănăstire de maici.


marți, 23 iunie 2015

Cerc misionar-pastoral în parohia Birda

Duminică, 21 iunie a fost organizat Cercul pastoral zonal din cadrul Protopopiatului Deta în parohia Birda. Au fost prezenți: P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei și C. Păr. Adam Rugaci de la parohia Gătaia, Ioan Marcu de la parohia Sculea, Zoran Milovanov de la parohia Berecuța, Iulian Popa de la parohia Colonia Gătaia și Valentin Bugariu parohul locului.
            De la ora 1800 a fost oficiată slujba Vecerniei, urmată de cateheza cu tema: ,,Biserica parohială și teologia ei ca lăcaș de închinare” susținută de C. Părinte Iulian Popa care susținea dimensiunea Bisericii locale ca realitate vie întreținută de vitalitatea Sfintelor Taine care întăresc activitățile religioase, catehetice, filantropice ale Bisericii.
            În final din partea Bisericii din Birda a fost prezentat un material power-point gândit în Anul Omagial al Misiunii Parohiei care ilustrează principalele activități desfășurate de parohie: slujire liturgică, cateheză, filantropie, revistă parohială, tipărituri, organizarea forumului publiciștilor bănățeni, lansări de carte, simpozioane științifice, activități derulate în pragramul ,,Hristos împărtășit copiilor”, aniversări-comemorări ș.a 

marți, 16 iunie 2015

Cerc misionar-pastoral în parohia Birda

Duminică, 21 iunie, cu începere de la orele 18 în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din comuna Birda se va oficia slujba Vecerniei urmată de susținerea unui cuvânt de învățătură cu tema: ,,Biserica parohială și teologia ei ca lăcaș de închinare”. La finalul catehezei va fi proiectat un material power-point realizat cu prilejul Anului omagial al misiunii parohiei, care evidențează caracteristicile pastoral-misionare ale parohiei Birda.
Această acțiune se înscrie în activitatea Cercului misionar-pastoral din Protopopiatul Deta.
Contăm pe prezența Dvs. de a fi împreună la o seară de rugăciune și meditație creștină!

vineri, 12 iunie 2015

Împărtășirea copiilor în parohia Berecuța

           Vineri, 12. 06 a. c. a fost oficiată Sfânta Liturghie în capela cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh” din satul Mănăstire, parohia Berecuța. La inițiativa și invitația C. Păr. Zoran Milovanov, parohul locului au slujit în cadrul Sfintei Liturghii: P. Cuv. Nikon de la Mănăstirea din localitate, C. Păr. Matei Codruț de la parohia Gătaia și Valentin Bugariu de la parohia Birda.
            La momentul potrivit elevii de la Școlile Primare din Berecuța și Mănăstire s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului!

            La final copiii s-au închinat și la altarul Mănăstirii ,,Sfântul Gheorghe” unde ca dintotdeauna au fost primiți cu dragoste creștinească de către monahii de aici.